Leadership-ul se invata in familie

În societatea zilelor noastre, căutăm exemple de oameni care au puterea sa ne inspire, pentru a duce povestea noastra mai departe.
Liderii pe care ii urmăm, beneficiază de încrederea noastră, aceea că ne vor conduce pe drumul potrivit nouă.

Avem nevoie de simboluri la care sa ne uităm atunci când avem nevoie de recalibrare, iar liderii reprezintă astfel de persoane.

Am foarte mulți oameni în viața mea pe care îi consider inspiraționali, de la scriitori, muzicieni, regizori și oameni de afaceri, însa daca ar fi să vorbesc despre o singură persoană care să reflecte cât mai multe din calitățile pe care le atribuim în mod obișnuit unui lider, acea persoană trebuie să fie tatăl meu.

Pentru unii poate că pare un clișeu să vorbesc despre tata, însa am sa incerc sa ma justific facând o paralela între calitățile unui lider și atributele unui tata.

1. Liderul are încredere deplină în oamenii lui.

A început să fie mult mai clar ce anume reprezintă tata în viata mea, la scurt timp dupa ce am devenit și eu tată, acum câțiva ani. Pe de-o parte, este miraculos cum se naște o nouă persoană, care nu a mai existat până acum iar pe cealaltă parte, este o experiență care a reușit să îmi schimbe macazul de la „mine” la „noi”.

Abia acum înțeleg că asa a fost și tata mereu cu mine, și pot cu adevărat să apreciez cum m-a susținut în absolut toate ideile nastrușnice pe care le-am avut de-a lungul vieții. Sfaturile lui nu au căutat niciodată să mă descurajeze sau să îmi dea senzația că el nu m-ar considera capabil să duc planul meu pană la final, chiar și atunci când nu era prea sigur că înțelege exact ceea ce vreau să fac.
Acest vot de încredere mi-a dat curaj să încep proiecte, de la cele mai nesemnificative până la cele de astăzi și să persist în fața greutaților asociate unor îndeletniciri antreprenoriale, cu suișuri și coborâșuri, cu bune și cu rele.

2. Liderul își motivează oamenii pentru ca ei sa-și atinga potențialul.

Trebuie să percizez că tatăl meu nu este și nu a fost niciodată un om de afaceri. Cu toate acestea, în profesia sa de medic, a dovedit multe din caracteristicile unui antreprenor de succes, având defapt o dedicare uriașa pentru oameni, care la rândul lor, au răspuns cu apreciere și au recomandat mai departe serviciile sale.

Motivația pe care am primit-o de la el a constat în felul în care mi-a putut demonstra că atunci când lucrezi în serviciul oamenilor, dându-le ceea ce au nevoie, la momentul potrivit, vei construi defapt relații. Acesta este secretul lui, atât în viată cât și în profesie.

Până la urmă, cu toții avem nevoie de motivație pentru orice am vrea să facem, dar diferența între o reclamă care ne promite „fericirea absoluta” într-o cutie de suc și un lider, este că cel din urmă este acolo și pe parcurs, pentru a ne ghida și a ne face să ne ajustăm la obiectivul propus, cu vederea sa de ansablu, dar mai ales cu felul intim în care ne cunoaste pe fiecare.

La fel e și cu tatal meu. Daca eu am succes, poate și el spune că a avut succes, așa că fiind constient de acest fapt, cu o căldură inepuizabila, îmi stă alături la fiecare pas și oricând am nevoie de direcție.

3. Liderul cântarește o situație și ia decizia potrivită pentru oamenii lui
De multe ori în viața, suntem confruntați cu decizii grele, care nu vin niciodată fără sacrificii și compromisuri. Probabil că cea mai esențială trăsătură a unui lider este felul în care își sacrifică propriul interes, pentru bunăstarea celor care îl urmează sau pentru a îndeplini obiectivul comun.

Această lipsă de mândrie am observat-o și la tatăl meu, atunci când familia noastră se confrunta cu greutăți, pe care nu le puteam trece decât uniți fiind și sacrificând planuri pe care le aveam la momentul respectiv.
Adaptabilitatea tatălui meu a fost mereu impresionantă, fie că a trebuit să facem ajustari din punct de vedere geografic sau ca a trebuit să ne aliniem cu noi contexte socio-econonice din mediul nostru înconjurator.

Astfel de exemple m-au făcut să ințeleg că responsabilitatea unui lider nu stă în puterea acestiua, ci în întelepciunea de care dă dovadă atunci când împrejurarile ne provoaca.

4. Liderul este statornic și reprezintă un reper atât pentru oamenii lui cât și pentru exterior
Toate culturile și civilizațiile au avut și au simboluri. Simbolul fiind esența unei idei, a unei trăiri care este atât de simplificata, încat poate să fie comunicată, dar și ințeleasă cu ușurința de către orice audiență.
Din acest motiv, liderul de oameni este un simbol care unește familii, echipe, companii și chiar națiuni întregi.

Mă refer la acea unitate care crează identitatea, iar aceasta la randul său, exprimă un sentiment de confort și de liniște în mințiile și inimile celor care se regasesc în acea identitate.
Poate că nu este deloc o coincidență că, în afară de cazuri izolate, cu toții putrăm numele de familie al tatălui.

Cu așa o responsabilitate pe umeri, un tată de succes trebuie să fie foarte atent la comportamentul său, pentru că este conștient de faptul că acțiunile sale au consecințe pentru toată familia.

Statornicia lui, abilitatea sa de a rămane un pilon de sprijin și de referinta pentru noi ceilalți, a însemnat că indiferent de inițiativele mele, am fost mereu convins că mă pot baza pe susținerea si pe îndrumarea tatălui meu.

Se spune că leadership-ul este o arta, iar uneltele pe care le are la îndemână artistul, sunt nimic mai mult decât adevăruri despre oameni.
Nu sunt de acord că trebuie să facem o distinctie intre lideri și „urmăritori”.

Acești termeni sunt relativi, asadar trebuie să stea în strânsă relație cu situația la care ne referim. În plan profesional avem exemplul liniei de raportare, iar în cel personal, avem exemplul generațiilor.

Tatăl meu este și a fost mereu un om pe care l-am urmat, iar fiul meu se uită în fiecare zi la mine și asteaptă de la mine să îl ghidez, pentru ca și el să poată să devină un lider pentru ai lui oameni.

Sursa: Leadership Reunited

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s