Arhive etichetă: econimic

Cum imparti placinta cand esti la inceput de drum?

_D3R8051O discutie frecventa pe care o am cu clientii mei atunci cand se gandesc sa deschida o firma este felul in care ar trebui sa se imparta procentele intre asociati.

Dincolo de lacomie si de personalitatea fiecaruia (dominanta/submisiva) este important sa se aiba in vedere cateva aspecte deosebit de importante pentru a lua o decizie in aceasta privinta.

1. 100% din nimic inseamna nimic.

Sunt ferm convins ca fiecare asociat trebuie sa isi evalueze implicarea (financiara sau de timp si talent) foarte corect.

Nu sunt de acord ca finantatorul proiectului (investitorul principal) trebuie sa aiba, ca regula, cel mai mare share din compania nou infiintata.

In Romania tindem sa uitam ca succesul unei firme, vine din calitatea serviciilor sau produselor livrate catre clienti.

Este insa adevarat ca fara bani, nu se poate dezvolta nimic, asa ca imi sfatuiesc clientii sa procedeze cat mai echilibrat in impartirea initiala pentru a trece cat mai repede la treaba si pentru a da valoare acelor procente de pe hartie.

Daca intre asociati nu exista o relatie bazata pe incredere si competenta (cum se intampla in cazul multor firme), vor exista probleme grave, imediat cum incep sa se ruleze niste bani.

Problemele de acest tip duc inevitabil la ruperea organizatiei.

2. Investitori externi (Angels)

Exista mai multe tipuri de business angel. pe de-o parte sunt cei care se implica cu know-how la nivel de strategie si nu numai, iar pe cealalta parte sunt investitorii tacuti care vor doar sa isi faca exit-ul pe plus.

Personal prefer sa lucrez cu prima categorie. Acesti oameni aduc valoare companiei prin investitia in bani dar mai ales prin experienta, accesul la reteaua lor, timpul lor si prin entuziasm si leadership. Acestea din urma sunt defapt adevaratele valori, nepretuite.

3. Sweat equity

Desi e bine ca fiecare asociat sa puna bani din buzunar la inceputurile firmei, unii dintre ei pot fi experti in domeniul lor, oameni foarte talentati sau creativi. Ei investesc munca propriu-zisa. (transpiratia..)

Faptul ca sunt de acord sa isi puna ablilitatile in folosul noii companii este de multe ori mai valoros decat banii pe care i-ar putea investii.

Acesti asociati vor primi procente in functie de implicarea lor fizica in dezvoltarea produsului sau serviciului. Un mare procent!

4. Fonduri de investitii

Daca ai ajuns sa cauti investitii de la aceste institutii financiare, inseamna ca ai facut ceva bine cu firma ta.

Mai inseamna ca esti foarte aproape sa nu mai fi majoritar cand vine vorba de procentele pe care le detii din firma.

Ca regula, share-urile tale care valorau la inceput 3 lei, acum s-au apreciat semnificativ, si chiar daca ai ramas cu un procent mai mic (de ex 25%) acesta poate valora milioane.

5. Optiuni

Nu uita sa lasi o plaja de procente cu care sa poti sa ii recompensezi angajatii vedeta si viitorii executivi.

Acestia pot accepta un salariu mai mic si vor fi mai motivati sa „puna umarul” pentru a creste valoarea procentelor lor, si implicit valoare alor tale.


Ce probleme ati intampinat la impartirea placintei? Ce credeti ca este mai important pentru a porni o afacere: Banii sau competenta? In ce masura?

Mai multe se pot intampla aici:
http://www.facebook.com/bogdanrusuconsulting

Cand sa renunti la startup-ul tau? Niciodata?

bertrand-russell-funny-quotes-i-would-never-die-for-my-beliefs copyToata lumea stie ca 4 din 5 afaceri esueaza, si aceasta statistica poate sa descurajeze orice antreprenor debutant. Motivele sunt multe si pot sa apara in orice moment.

Interesant este insa sa vedem care este motivul pentru care acel 1 reuseste. Care sunt unele din conditiile pe care le indeplineste? A fost doar noroc? Hai sa vedem:

1. Nu si-au pierdut pasiunea pe drum.

Descurajarea apare atunci cand nu stii ce se mai faci ca sa castigi clienti, sa atragi investitii sau sa te diferentiezi de competitie. Flexibilitatea este un „must” in orice business, insa daca ai ajuns sa pivotezi saptamanal (schimbi modelul de business) si uiti ce ai vrut sa faci initial, iti vei termina si resursele, si nervii.
Inainte sa renunti, adu-ti aminte care era ideea fondatoare, si ce anume incercai sa faci, si de ce vroiai sa faci asta. Incercand sa multumesti pe toata lumea (clienti sau investitori) nu poti sa progresezi.

Recent am inchis un business la care am lucrat 2 ani, exact dupa o astfel de analiza riguroasa care a stabilit nu doar ca ne indepartasem mult de la ideea initiala dar si ca toate pivotarile pe care le-am facut pentru a multumi diversi potentiali investitori, au bulversat echipa fondatoare pana la punctul in care pasiunea pentru proiect s-a stins, iar pentru succes e nevoie sa crezi in ceea ce faci.

Pasiunea pentru proiect poate sa dispara in randul echipei cu care lucrezi, sau in cazul tau (al fondatorului). Echipa poate fi inclocuita (total sau partial) cu oameni care aduc un suflu nou, si abilitati mai bune decat a primilor. Daca fondatorul/finantatorul isi pierde insa pasiunea, nu mai sunt multe de facut.

2. Au venit cu un business care raspunde la nevoile pietei.

Nu e suficient sa fi pasional pentru o idee de afaceri. Am spus-o si o voi repeta: este imperativ ca ideea ta buna sa li se para buna si viitorilor tai clienti.

Ca regula de baza un business il incepi doar dupa ce research-ul arata ca oamenii (oricare demografic tintesti) au nevoie de serviciile tale, pentru ca ele nu exista sau nevoile lor pot fi satisfacute mai bine (ai gasit un avantaj competitiv).

Daca businessul tau nu indeplineste aceste conditii, renunta acum!

3. Omul potrivit la locul potrivit.

Pe langa nevoile clientilor, dar oarecum legat este „timing-ul” (cand apari pe piata).
Unele idei pot suna excelent insa pot fi de folos pietei doar peste cativa ani.

Ca antreprenor tanar, stiu ca este foarte important (si cool) sa fiu in avangarda, atat cu serviciile pe care le ofer cat si cu tehnologia pe care o folosesc in distributie si comunicare. Ce mai stiu insa este ca oamenii care imi sunt clienti nu se pot alinia la ultimele trenduri instant (pentru ca sunt ocupati sa faca business) si ca cel mai probabil va dura ceva pana vor avea nevoie sa isi schimbe procedurile.

„Nu e nimic mai puternic decat o idee a carui timp a sosit”, spunea Victor Hugo, asa ca daca oferi ce trebuie, cui trebuie, CAND trebuie -vei avea succes!

O ultima precizare aici. La fel de bine cum poti sa vi prea devreme cu oferta ta, poti veni si prea tarziu. Secretul este sa stii cand apare „fereastra de oportunitate”, cat sta ea deschisa (in functie de cum se misca si competitia), si mai ales, cand s-a inchis.

Din acest motiv trebuie sa fi informat constant despre domeniul pe care il vanezi sau in care actviezi deja.

4. Au avut suficienti bani sa ramana in viata.

Daca business-ul ramane fara bani, inseamna ca la inceput nu a fost ceva in regula cu calculele tale. Orice investitor vrea sa stie ca poti estima cat mai aproape de realitate banii de care ai nevoie si mai ales profitul pe care il va face firma ta in x timp.

Din acest motiv, nici un investitor nu se va atinge de o firma care nu poate sa isi acopere cheltuielile curente. Asa se vede simplu daca exista o echipa formata din oamenii care trebuie, si daca ideea in sine e atractiva. Faptul ca ai deja cativa clienti arata ca ei au incredere in tine si te ajuta sa obtii increderea investitorilor.

Daca ai niste bani si vrei sa incepi un business, asigura-te ca nu ii arunci pe fereastra si renunta daca vezi ca ai luat-o pe un drum gresit!

Daca nu ai bani sa incepi, cauta un partener sau vorbeste cu un cunoscut sau membru al familiei despre ideea ta.

5. Echipa a fost dedicata si competenta.

E greu sa gasesti oameni de incredere, care pe deasupra sa mai si stie ce fac. Ca antreprenor nu poti sa facti totul singur deci vei avea mereu nevoie sa angajezi sau sa colaborezi cu altii.

Daca ai bani sa ii angajezi, angajeaza-i! Dar numai dupa ce ti-au dovedit ca au calitatile necesare sa functioneze ca parte „semi-permanenta” in organizatia ta. Daca ai judecat gresit, inlocuieste-i. The sooner, the better!

Daca ai mai putin bani, poti colabora cu ei pe contracte de prestari servicii, insa aici trebuie sa ai mare atentie! Este obligatoriu sa stii de la inceput (cel putin) exact ce vrei sa obtii de la prestator, cand ai nevoie sa fie gata si cat te va costa contractul. Daca va lucra zilnic, pe o perioada mai nedeterminata cu tine, atunci fa-i un job description clar si agreaza-l cu el in contract.

Daca nu ai bani de HR, poti sa te asociezi cu alti co-fondatori si sa va impartiti „placinta” in functie de contributia fiecaruia. Fa asta de la inceput ca sa nu existe discutii cand incep sa intre banii in firma!


In incheiere as mai adauga si cunostiintele de business, ca factor important pentru succes. Ele se obtin combinand teoria cu practica asa ca citeste, mergi la cursuri de formare si stai pe langa alti antreprenori sau manageri (daca esti angajat) ca sa inveti atat cu ce se mananca business-ul dar si cum sa te comporti.