„Salut, numele meu e Bogdan și sunt un antreprenor…”

br2015headshotIndiferent de domeniu, noi, cei cu spirit întreprinzător, avem mereu ceva nou în plan.

Ne place să cunoaștem oameni noi și să auzim despre experiențele lor, pe care mai apoi le înglobam în viziunea noastră personală asupra lumii, a afacerilor și a dezvoltării noastre ca indivizi și ca firme.

Vrem să fim în controlul destinului nostru și nu vrem să ne conformăm turmei. 

Vrem să credem că exista o rețeta a succesului și nu ne dăm bătuți atunci când „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Din contră! 

Învățăm în permanență de la oamenii pe care îi admirăm, de la oamenii ca noi și ne inspira să auzim despre începuturile umile ale unor mari realizări, pentru că știm că intr-o zi vom ajunge acolo unde vrem să fim.

Și nu ne mulțumim cu puțin, fie că suntem la început de drum, pe val sau între joburi, fiindcă acel ceva din înăuntrul nostru, ne spune că stabilitatea e doar acea etapa între succes și eșec. 

Prin „Antreprenor” ma refer la faptul că ești pe picioarele tale, ai vizunea ta și ești gata să dai 110% pentru realizarea ei, fie ca parte a unei companii, fie pe cont propriu. 

Vă mulțumesc pentru susținere și sunt convins că împreuna vom forma o comunitate reușită.

Sustine Proiectul Acum!

www.patreon.com/antreprenorianonimi

office (at ) antreprenorianonimi.org

Lasă un comentariu